Președintele Consiliului Județean Suceava GHEORGHE ȘOLDAN este hotărât să nu deschidă depozitul ecologic de deșeuri din Pasul Mestecăniș.
Deși lucrările s-au încheiat în urmă cu 6 ani, de atunci s-au desfășurat numeroase procese penale initiate de localnici și asociații de protecție a mediului, nemulțumiți de amplasarea gropii de gunoi în vârf de munte.
ȘOLDAN a admis că administrația județeană va trebui să returneze fondurile europene cheltuite – adică 7 milioane euro – dar a adăugat că s-a gândit la o variantă de plată “care să nu împovăreze județul”.
Tot el ne-a declarat că destinația gropii de gunoi din Pasul Mestecăniș, care ocupă o suprafață de 6 hectare, ar putea fi schimbată, “pentru a mulțumi pe toată lumea”.
GHEORGHE ȘOLDAN a mai adăugat că amenajarea unei alte gropi de gunoi care să deservească zona de munte a județului Suceava va fi acoperită din economiile realizate de Consiliul Județean, în primul rând din scăderea numărului de angajați de la 222 la 176.
În prezent, în județul Suceava funcționează un singur depozit ecologic de deșeuri, la Moara.
CITEȘTE ȘI
AUDIO / GHEORGHE ȘOLDAN nu va deschide depozitul de deșeuri din Pasul Mestecăniș
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!