full screen background image

Amenințarea coronavirusului anulează manifestările publice cu peste 1.000 de persoane și curse aeriene spre Italia

Începând de astăzi, în România sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1.000 de persoane.

Această măsură este obligatorie pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.

 

De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale.

 

Această decizie este valabilă până la data de 31 martie pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației coronavirus.

 

De asemenea, în aceeași perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.

 

În aceeași perioada, până la 31 martie, aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.

 

A fost realizată și aprobată procedura de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în cazul apariției cazurilor de coronavirus în respectivele unități.

 

Până astăzi au fost confirmate 13 cazuri de cetățeni infectați cu coronavirus pe teritoriul României, dintre care 4 sunt declarați vindecați și au fost externați.

 

Compania Wizz Air  anulează zborurile directe Suceava – Milano – Suceava începând de astăzi până pe 4 aprilie.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza