full screen background image

Articole pirotehnice confiscate de jandarmii suceveni în apropierea bazarului Suceava

În perioada 24 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, jandarmii suceveni au desfăşurat misiuni de asigurare şi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, atât independent, cât şi în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

De asemenea, au fost asigurate măsurile de ordine publică pentru buna desfăşurare a spectacolelor şi festivalurilor de datini şi obiceiuri organizate în mai multe localităţi.

 

O atenţie deosebită a fost acordată revelioanelor în Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Ostra, Stulpicani și Broşteni.

 

Cu această ocazie, 70 de jandarmi au asigurat, alături de lucrători ai Inspectoratului de Poliţie, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai structurilor de poliţie locală măsurile de ordine publică la aceste evenimente.

 

Au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, în special pentru fapte de tulburare a ordinii publice și consum de băuturi alcoolice.

 

Totodată, independent sau în cooperare cu poliția, au fost constatate 7 infracţiuni.

 

Pe 29 decembrie 2018, într-o parcare din imediata apropiere a Complexului Comercial Bazar Suceava a fost depistat un bărbat, în vârstă de 27 ani din municipiul Suceava, care deținea în vederea comercializării 1.780 petarde și baterii de artificii.

 

Au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, iar persoana în cauză a fost predată, împreună cu articolele pirotehnice găsite asupra lor, serviciului specializat din cadrul Inspectoratului de Poliţie.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza