Camera de Comerţ şi Industrie Suceava va organiza vineri seară la complexul Conacul Domnesc, Gala Excelenţei în Afaceri.
Organizatorii precizează că ediţia din acest an va reprezenta un moment de rememorare şi evaluare a muncii depuse, sponsori fiind Recrex, Expert Music, Vodafone, Auchan, Auto Schunn, Banca Transilvania, BCR, BRD – Groupe Societe Generale, Depozit și Florărie Queen, Elsira, Generali Asigurări, Groupama Asigurări, Promoart și Selgros.
În cadrul Galei Excelenţei în Afaceri vor fi acordate trofee de excelenţă şi premii speciale pentru a răsplăti continuitatea în activitate, eficienţa şi competitivitatea.
Sursele de informații utilizate în întocmirea topului sunt cele din situaţiile financiare ale societăţilor pentru anul anterior, furnizate de Ministerul Finanţelor Publice și Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.