ASCULTĂ LIVE
ASCULTĂ LIVE
Sorry, no results.
Please try another keyword

CAR Învățământ Fălticeni, un secol de activitate neîntreruptă

CAR Învățământ Fălticeni a marcat împlinirea a 100 ani de activitate neîntreruptă în sprijinul cadrelor didactice și al comunității locale.

Evenimentul aniversar a reunit membri ai organizației, invitați speciali și reprezentanți ai autorităților locale, într-un cadru festiv dedicat recunoașterii meritelor celor care au contribuit la dezvoltarea instituției de-a lungul unui secol.

De asemenea, în cadrul manifestării au fost evidențiate principalele etape din evoluția instituției.

Cu acest prilej, au fost oferite distincții reprezentanților CAR Învățământ Fălticeni, dar și membrilor cu o vechime considerabilă, ca semn de apreciere pentru implicarea și loialitatea demonstrate în timp. 

De asemenea, au fost evidențiate meritele unor personalități care au marcat parcursul instituției, precum Constantin Bulboacă, pentru activitatea îndelungată în conducere, dar și ale echipei actuale, coordonate de actualul președinte, Emilia Nemițanu.

Atmosfera festivă a fost completată de programul artistic susținut de Corala Catedralei Învierea Domnului.

CAR Învățământ Fălticeni se numără printre cele mai importante organizații de profil din țară, reunind peste 42 mii de membri și o rețea de 30 sucursale în județul Suceava.

CITEȘTE ȘI

AUDIO / Regenerarea urbană întârzie în cartierul sucevean Obcini

DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!

Distribuie

Picture of Bogdan Diaconița

Bogdan Diaconița

Poate te interesează

Ioan Aurel Pop la Mănăstirea Moldovița: „Multă lume de acum 500 – 600 ani era mai deșteaptă decât conducătorii de astăzi”

Continuă reabilitarea podului de la Vicovu de Sus. Termen de finalizare: februarie 2027

Consiliul Județean Suceava a alocat Primăriilor 43,4 milioane de lei

„Propagandă”, tema din acest an a Festivalului Umor la Gura Humorului

Sugerate