Consiliul Local Suceava va dezbate, în ședința de luni – 29 septembrie, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico – economici pentru proiectul de reabilitare a Curții Domnești.
Obiectivul istoric din centrul orașului ar urma să fie pus în valoare asemeni unui proiect muzeistic care să evidențieze trecutul medieval.
Curtea Domnească va avea 2 zone – una a vestigiilor, care va fi îngrădită publicului și alta cu destinație de parc.
Investiția prognozată este de 31 milioane lei, finanțarea fiind propusă a fi obținută din fonduri europene.
Curtea Domnească din Suceava adăpostește ruine cu o vechime de 600 ani, din timpul domniei lui PETRU MUȘAT.
Cercetările arheologice au scos la iveală numeroase artefacte, printre care arme, monede, vase, armuri și obiecte gospodărești.
În ultimii ani, adminiatrația locală a încercat mai multe proiecte de reabilitare a Curții Domenști, dar fără finalitate.
CITEȘTE ȘI
AUDIO / Emil Ursu propune amenajarea unui parc arheologic la Curtea Domnească din Suceava
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!