Lucrările la sala polivalentă din municipiul Suceava sunt în întîrziere, termenul de finalizare din luna septembrie nefiind respectat de către constructori.
În plus, nici Primăria reședință nu a reușit până acum să amenajeze drum de acces asfaltat și să ducă utilitățile la clădirea ridicată la ieșirea spre Fălticeni.
Atunci când va fi finalizată, sala polivalentă din Suceava va fi cea mai mare din Moldova, cu o capacitate de 5 mii locuri și va putea găzdui atât evenimente sportive, cât și social-culturale, inclusiv concerte.
Pe lângă sala principală, va mai exista o sală de antrenament, cu 300 locuri.
Clădirea are structură cu demisol, parter și 2 etaje.
Încălzirea sălii polivalente se va face cu pompe cu recirculare apă / sol și cu panouri fotovoltaice.
Lucrările sunt executate de firmele MIS Grup Bistrița și Energo Construcții București în baza unui proiect în valoare de 30 milioane euro, finanțarea fiind asigurată prin Compania Națională de Investiții.
CITEȘTE ȘI
Sala polivalentă Suceava, stadiu de realizare 80 %
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!