Primăria Suceava începe proiectul de mutare în subteran a rețelelor de comunicații electronice de pe stâlpi și eliminarea celor neconforme.
Prin acest proiect se urmărește, în principal, îmbunătățirea aspectului urbanistic prin eliminarea cablurilor aeriene inestetice și inventarierea actualizată a rețelelor.
Proiectul va începe cu bulevardele orașului, după care va fi extins în toate cartierele.
Primarul VASILE RÎMBU îi invită pe toți operatorii care dețin rețele de comunicații electronice pe domeniul public la o întâlnire de lucru marți – 20 mai la ora 10 la sediul Primăriei, cu scopul de a demara procedurile legale și administrative.
El a avertizat că – în cazul în care administrația locală nu va identifica proprietarii unor rețele vechi sau abandonate – își rezervă dreptul de a lua măsura legală de îndepărtare a acestor cabluri de pe domeniul public.
CITEȘTE ȘI
Primăria Suceava vrea să facă ordine cu cablurile care atârnă pe stâlpi
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!