Shopping City Suceava se alătură campaniei umanitare inițiată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava și Asociația Profesorilor, Antrenorilor, Elevilor și Părinților din Liceul cu Program Sportiv Suceava pentru sprijinirea copiilor din localitățile Broșteni, Frasin, Ostra și Stulpicani, grav afectați de recentele inundații.
Sub mesajul „Fii solidar! Împreună redăm speranța!”, campania are ca obiectiv colectarea de rechizite și materiale educaționale, astfel încât elevii din familiile greu încercate de inundații să poată începe noul an școlar cu încredere și echipați cu tot ceea ce este necesar pentru a-și continua parcursul educațional.
În sprijinul acestei inițiative, Shopping City Suceava a deschis al doilea punct de colectare, amplasat chiar în incinta centrului comercial, în zona intrării Carrefour, langa magazinul Animax, oferind astfel cât mai multor persoane oportunitatea de a se implica și de a aduce speranță acolo unde este atât de mare nevoie de ea.
În cadrul campaniei umanitare se colectează rechizite necesare începutului de an școlar, precum caiete, stilouri, cerneală, creioane, carioci, acuarele, blocuri de desen, plastilină, hârtie, cărți de colorat, penare, truse geometrice și alte materiale didactice destinate preșcolarilor și elevilor de toate vârstele. De asemenea, în funcție de posibilitățile fiecăruia, este încurajată și donarea de ghiozdane complet echipate, un sprijin real în pregătirea pentru noul an școlar. Donațiile pot fi aduse zilnic la noul punct de colectare deschis la Shopping City Suceava, precum și la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Pentru cei care aleg să sprijine financiar, contribuțiile pot fi direcționate în contul: RO52BTRLRONCRT0CU1030001 (Banca Transilvania), titular: Asociația Profesorilor, Antrenorilor, Elevilor și Părinților din L.P.S. Suceava (CUI: 50403760), cu mențiunea: „Ajutor pentru copiii victime ale inundațiilor”.
CITEȘTE ȘI
Târgul de Sânziene la Shopping City Suceava
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!