Am celebrat Ziua Internaţională a Copilului cu o mulţime de surprize şi premii. În HIT EXPERIENCE, pe lângă piesele cu care te-am obişuit, am avut şi invitaţi, dar şi premii dulci oferite de Coza-Rux. Astfel, două torturi au plecat spre familiile Budnaru şi Senciuc.
Am avut companie bună din partea copiilor, dar şi a invitaţilor. Andreea Grigoriu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava, ne-a vorbit despre cum se împarte între pregătirea pentru bacalaureat şi performanţa de a participa la olimpiade naţionale, cea mai recentă reuşită fiind premiul al III -lea la Olimpiada Naţională – Aria curriculară „Tehnologii” – Timişoara 2016. Eleva a primit premiul din partea Marelbo, lucru care a făcut-o foarte fericită.
Iată şi îndemnul pe care Andreea l-a transmis, cu ocazia zilei de 1 iunie.
Așadar, ziua de 1 iunie ne-a adus tuturor zâmbetul pe buze. Să nu uităm că fiecare zi ar trebui să fie o sărbătoare, iar copiii (chiar și cei din noi) sunt cei care merită să fie în centrul atenției.