full screen background image

Olimpiada națională de creativitate științifică are loc la Suceava

Municipiul Suceava găzduiește, până duminică 25 mai, olimpiada națională de creativitate științifică.

Instituțiile organizatoare sunt Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar, Universitatea Ștefan cel Mare, Societatea Științifică Cygnus, Colegiul de Informatică Spiru Haret, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Tehnic Samuil Isopescu, Colegiul Tehnic Al. I. Cuza și Colegiul Economic Dimitrie Cantemir.

Echipa de organizare este coordonată de profesorii PETRU CRĂCIUN, ILIE COSOVANU, DAN MILICI și VICTOR ȘUTAC.

La olimpiadă participă 331 elevi cu lucrări la categoriile juniori și seniori, pe secțiunile Științe fundamentale, Științe aplicate și Tehnologia informației.

Fiecare echipă a înscris în concurs un proiect din domeniul științific, tehnic, al inovării sau al inventicii, prin care se încearcă rezolvarea unei probleme a societății, bazat pe un studiu prealabil început cu maxim 12 luni înainte de data competiției.

Prezentarea lucrărilor și jurizarea acestora se vor desfășura în sala Atrium și în spații expoziționale ale Universității Suceava.

Pentru competiția internațională se vor califica cel mult 18 elevi care au obținut locurile 1 și 2 de la toate secțiunile, categoria seniori.

 

 

CITEȘTE ȘI

Rezultate excelente ale elevilor suceveni la olimpiada națională de astronomie și astrofizică

DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *