full screen background image

AJOFM Suceava oferă servicii cu publicul în perioada post-pandemie

Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava este una dintre instituțiile care s-au confruntat, în perioada de pandemie, cu activitate intensă, generată – printre altele – de plata șomajului tehnic pentru salariații care și-au sistat activitatea.

Cea mai în măsură să ne ofere amănunte despre aceste schimbări legislative care au venit în sprijinul a mii de salariați din județ este șefa Agenției, MIRELA ADOMNICĂI.

Iată care este situaţia în prezent:

Probabil că lucrurile nu vor mai fi la fel, dar cumva va trebui să ne revenim. Un alt subiect de interes, mai ales pentru absolvenți, este cel referitor la necesitatea înscrierii în evidențele Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă. Ce demersuri trebuie să facă tinerii ?

O altă categorie defavorizată este reprezentată de șomerii cu vârste peste 50 ani, care își găsesc mai greu joburi după ce și le-au pierdut din cauza pandemiei. Care este situația lor?

Foarte concisă a fost, ca de obicei, șefa Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava MIRELA ADOMNICĂI, căreia îi mulțumim pentru amănuntele prezentate.

Așadar, dacă aveți probleme în acest domeniu, sfatul nostru este să vă adresați cu încredere, pentru că sigur veți lămuri problemele !




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza