full screen background image

Am finalizat numărătoarea de vară! Urmează o toamnă pe măsură!

Pe la mijlocul lunii iunie, când ne-a încolțit în minte pentru prima oară ideea că vara trebuie marcată cât mai frumos, am început să schimbăm păreri. De la necesitatea ca sezonul estival să fie cât mai energic și colorat, până la dorința nostră de a interacționa cu ascultătorii, de a le cunoaște părerea și gusturile, totul s-a conturat ușor-ușor într-o campanie uriașă, cu implicare totală din partea noastră.

Sub sloganul “Vara asta ai 100,4 motive să ne asculți”, am început să creionăm planul de “acțiune” pentru lunile de vară. Încă de la început ne-am propus, odată cu lansarea campaniei, să oferim premii pe gustul tău, să facem concursuri care să te angreneze și pe tine în discuții LIVE dar și transmisiuni speciale care să îți dea un #refresh neașteptat.

Facem un bilanț? Pentru început, am pus la bătaie 100,4 beri (100,4 FM este frecvența noastră din municipiul Suceava). Premiile au fost oferite de Bermas Suceava.

Prietenii noștri de la Piscina Nataly Land din cadrul complexului Coliba Haiducilor au oferit invitații la evenimentul oficial de deschidere, concertul cu Alex Velea.

Ni s-au alăturat și reprezentanții Băcănia Boierească, Pensiune/Restaurant Santa Fe și Sweets By Pale, cu premii delicioase care au plecat tot către ascultătorii noștri.

Și nu ne-am oprit aici! Ci, la fel cum și anul trecut am spus, în luna august “Române, bine ai venit acasă!” am decis că și acest concurs poate intra sub umbrela campaniei “Vara asta ai 100,4 motive să ne asculți”. Drept pentru care, cu sprijinul companiei Romfour – transport internațional de colete și persoane, am pus la dispoziție bilete către orice destinație Romfour.

Și ca să ne ținem de planificare până la capăt, la început de lună septembrie, în ceea ce am vrut noi să fie ultimul week-end de vară, am transmis live, pe frecvențele de Impact, de la Piscina Nataly Land. Au fost 4 ore cu distracție, concursuri, premii din partea Connect – Fitness Center, Carrefour, Nobiliera, Distribution Magi dar și din partea gazdelor.

Între timp, am fost parteneri media și la evenimente majore pentru comunitatea locală suceveană, cum ar fi Bucovina Rock Castle sau Festivalul de Artă Medievală “Ștefan cel Mare”.

Le mulțumim pe această cale partenerilor care s-au alăturat demersului nostru estival dar și participanților care au “răspuns la apel”.

Pe scurt, cam așa a arătat vara noastră! Alături de tine, cu toate ingredientele potrivite. Spunem noi că ți-am dat mult peste #100virgulă4motivesăneasculți. Prin tot ceea ce am pus la cale.

Drept pentru care ne asumăm afirmația că toamna va fi încărcată cu surprize. Stai cu ochii și urechile pe noi!




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza