full screen background image

Bursele studenţeşti aferente lunii septembrie, plătite în avans la Suceava

Pe parcursul celui de-al doilea semetru a anului universitar în curs, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a acordat burse de excelenţă, performanţă, merit, sociale şi speciale, alături de alte forme de sprijin financiar unui număr de peste 1.200 de studenți.

 

 

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor studenţilor, sumele aferente acestor burse au fost virate în avans, în perioada aprilie-august.

 

 

Menţionăm faptul că, pe lângă sumele provenite de la bugetul de stat, USV a suplimentat valoarea totală a burselor acordate cu 346.652 lei, sumă alocată din venituri proprii.

 

 

Pentru luna septembrie nu au mai rămas diferenţe de plată, cu excepţia studenţilor care beneficiază de burse sociale ( studenți orfani și/sau în plasament și studenți bolnavi ) și studenților care primesc burse speciale de performanță culturală, artistică și sportivă.

 

 

Pentru primele 3 luni ale anului universitar 2017 – 2018, care va începe pe data de 2 octombrie, fondul de burse lunar va fi de 961.383 lei, sumă care provine din înmulţirea numărului de studenţi bugetaţi cu 201 lei/lună/student bugetat.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza