full screen background image

Campanie de educație și prevenție dedicată diabetului la Spitalul Județean Suceava

386 suceveni s-au testat gratuit la Spitalul Județean Suceava în cadrul campaniei dedicate Zilei Mondiale a Diabetului, organizată în colaborare cu Centru Județean Antidiabetic Suceava, cu sprijinul Federației Asociațiilor Diabeticilor din România.

În cadrul acestei campanii specialiștii Centrului Județean Antidiabetic Suceava, condus de dr. Gabriela Crețeanu, au realizat o campanie de testare gratuită a glicemiei și informare privind riscurile și gestionarea corectă a diabetului chiar în holul Spitalului Județean.

 

Ziua Mondială a Diabetului se sărbătorește în fiecare an, pe 14 noiembrie, din inițiativa Federației Internaționale de Diabet iar în acest an, tema propusă a fost ”Diabetul și familia”.

 

În condițiile în care cifrele ne spun că 1 din 11 persoane la nivel mondial trăieste cu diabet, iar până în anul 2030 vor fi 522 milioane de oameni afectați de diabet, campaniile de testare și informare sunt cu atât mai importante.

 

În plus, zona Moldovei are una dintre cele mai mari incidențe ale diabetului la nivel național, 12,38 % din populaţia adultă suferind de diabet zaharat, o cifră cu 6,7 % mai mare decât media la nivel național.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza