full screen background image

Casă distrusă de flăcări în comuna Vama

Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu trei lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vama, au intervenit în ultima zi a anului 2017 cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din comuna Vama.

 

 

La sosirea echipajelor, ardeau casa de locuit și anexele gospodărești, construcții majoritare din lemn, cu pericol de propagare la două gospodării învecinate.

 

 

Au ars casa de locuit și bunuri din interior pe 60 de metri pătrați, o magazie corp comun cu casa pe aproximativ 25 metri pătrați, precum și o altă construcție corp comun, formată dintr-o bucătărie de vară, o șură și un adăpost de animale, pe o suprafață totală de aproximativ 125 metri pătrați.

 

 

Trei persoane (o femeie, un bărbat și un copil) care se aflau în bucătăria de vară în momentul izbucnirii incendiului au suferit arsuri de diferite grade.

 

 

Ulterior, cei trei au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului Județean Suceava pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

 

 

Incendiul a izbucnit în șură, iar cauza probabilă a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza