full screen background image

Dimitrie Balint, Cetățean de Onoare al municipiului Suceava

În ședința din 28 octombrie, Consiliul Local Suceava îl va desemna Cetățean de Onoare pe DIMITRIE BALINT, “cel mai reprezentativ veteran al artei fotografice sucevene”.

 

În vârstă de 91 ani, și-a început ucenicia ca fotograf în anul 1947, apoi s-a specializat ca retușier foto, iar în 1953 și-a deschis primul atelier foto în zona centrală a Sucevei.

BALINT a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, lucrările sale fiind expuse la Budapesta, Praga, Varșovia și Berlin.

La începutul anilor ‘70 s-a numărat printre puținii fotografi români care au plecat în Germania de Est la cursuri de specializare pentru fotocolor, fiind unul dintre primii fotografi profesioniști care au realizat imagini color la Suceava.

În prezent, expoziția lui permanentă se află la capela Bisericii Sf. Înviere (Trei Clopote), deschisă spre vizitare publicului larg.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.