full screen background image

Foresta Suceava nu primește fonduri, deocamdată, de la Primărie

Consilierii locali suceveni au aprobat astăzi asocierea cu Clubul Sportiv Municipal, în vederea finanţării cu 500.000 de lei a secţiilor clubului.

 

Cea mai mare sumă, de 175.000 de lei, va fi îndreptată către secţia de rugby.

 

Legislativul a aprobat amendamentul consilierului Cristi Creţu, prin care secţia de box primeşte 5.000 de lei, luaţi de la secţia de lupte greco-romane.

 

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că împărţirea fondurilor a fost făcută la solicitatea expresă a conducerii CSM, el neavând nicio implicare în repartizarea banilor pe secţii sportive.

 

Tot în şedinţa de azi, aleşii au respins alocarea a 1,5 milioanede lei pentru clubul de fotbal Forestea, din cauza dosarului incomplet înaintat municipalităţii.

 

Finanţarea Forestei va fi rediscutată în şedinţa ordinară care va avea loc la sfârşitul lunii.

 

Singurele finanţări din fonduri nerambursabile acordate astăzi au fost cele pentru Asociaţia cultural-educativă “Arcanul USV” – 50.000 de lei şi pentru Asociaţia “Artă şi umanitate” – 10.000 de lei.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza