În noaptea de miercuri spre joi, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Voroneț.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul unei anexe, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.
Toate clădirile din gospodărie erau construite în formă de U, cu bucătăria de vară pe centru (locul de unde a izbucnit incendiul), iar casa și adăpostul de animale dispuse de o parte și de cealaltă, pe laterale.
Au ars acoperișul bucătăriei de vară pe o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice și s-au degradat pereții construcției, elemente de tâmplărie și alte bunuri.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 63 ani, care a suferit arsuri la picioare.
Ulterior, femeia a fost transportată la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit la un televizor defect.