full screen background image

Incendiu la o casă din Rădăuţi

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi şi ai Gărzii de Intervenţie Siret au intervenit cu 5 autospeciale şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din municipiul Rădăuţi.

 

 

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o locuinţă P+1 şi la două construcţii anexe din lemn, existând pericolul de propagare la întreaga clădire de locuit şi la proprietăţile învecinate.

 

 

Gospodăria este împărţită între doi proprietari, unul dintre aceştia locuind la parterul casei, iar celălalt la etaj.

 

 

De asemenea, fiecare dintre aceştia deţineau câte o anexă în imediata apropiere a locuinţei.

 

 

Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 66 de ani, care s-a intoxicat cu fum şi a suferit un atac de panică.

 

 

Ulterior, aceasta a fost transportată la Centrul de Primire Urgenţe a spitalului din Rădăuţi, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

 

 

Proprietarului de la parter i-au ars holul, bucătăria şi bunuri din interior, pe o suprafaţă de 20 mp, precum şi anexa din lemn pe 30 mp.

 

 

De asemenea, i s-au degradat pereţii de la două camere de locuit.

 

 

Celui de-al doilea proprietar, i-au ars holul pe 20 mp şi acoperişul pe 10 mp.

 

 

De asemenea, şi anexa acestuia a ars (pe 20 mp) şi i s-au degradat pereţii de la două camere de locuit.

 

 

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.