full screen background image

Magistrații suceveni nu vor să renunțe la pensiile speciale

Adunarea Generală a judecătorilor Curții de Apel Suceava, întrunită la solicitarea Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, față de iminența abrogării dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraților, face apel la puterile legislativă și executivă în sensul respectării Constituției, care prevede că „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”.

În jurisprudența Curții Constituționale s-a stabilit că eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților contravine principiului independenței justiției, statuându-se că „principiul independenței justiției apără pensia de serviciu a magistraților, ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora, în aceeași măsură cu care apără celelalte garanții ale acestui principiu”.

 

De asemenea, prin rezoluțiile Organizației Națiunilor Unite s-a statuat că „durata mandatului judecătorilor, independența acestora, siguranța lor, remunerația corespunzătoare, condițiile de muncă, pensiile și vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege”.

 

Totodată, Carta Europeană privind statutul judecătorilor prevede că magistrații au dreptul la „plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite”.

 

Drept urmare – în situația în care vor fi adoptate măsuri de abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraților – judecătorii Curții de Apel Suceava vor suspenda activitatea de judecată, cu excepția cauzelor cu caracter urgent.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza