În curând în municipiul Fălticeni va fi funcțională o modernă maternitate.
Situată pe strada Ion Creangă, în sediul unei foste unități de învățământ, maternitatea va fi dotată cu aparatură modernă și va beneficia de toate facilitățile.
Primarul CĂTĂLIN COMAN a declarat că investițiile de peste 1 milion de lei au creat o unitate spitalicească la standarde înalte.
El a accentuat că, după 1990, este prima investiţie într-o nouă unitate medicală care se realizează la Fălticeni, cu fonduri exclusiv de la bugetul local.
Mutarea maternității a fost necesară deoarece vechiul sediu a fost retrocedat proprietarului.