full screen background image

Ministrul Cadariu, la Gala Turismului Descoperă Nord-Est, laudă diversitatea formelor de turism

Ministrul Turismului DANIEL CADARIU a participat ieri, la Gura Humorului, la deschiderea Galei Turismului Descoperă Nord-Est, organizată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

El a declarat că România are o diversitate foarte mare a tipurilor de turism, acesta fiind un argument puternic pentru a justifica potențialul de creștere economică la 10 % din Produsul Intern Brut.

CADARIU a precizat că, deși au venit 3 crize – pandemia de coronavirus, războiul din Ucraina și creșterea prețurilor – în acest an se înregistrează o creștere semnificativă a activității în domeniul turismului.

Ministrul Turismului își propune promovarea destinațiilor turistice din Regiunea Nord-Est prin intermediul siteului Româniatravel, pe care vor fi incluse principalele destinații turistice din această zonă.

Gala Turismului Descoperă Nord-Est se desfășoară până duminică – 25 septembrie şi cuprinde o serie de evenimente dedicate mediului privat şi administraţiei locale, care au ca scop promovarea instrumentelor pentru valorificarea resurselor turistice.

 

 

 

PE ACEEAȘI TEMĂ:

Teme dezbătute în cadrul proiectului „Turismul românesc: Între impas și oportunitate” de la Suceava

 

DĂ-NE FOLLOW PE INSTA!

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.