full screen background image

Săptămâna mondială a alăptării marcată în județul Suceava

Direcţia de Sănătate Publică Suceava, în colaborare cu Asociația SAMAS (prima reţea naţională de Asistenţi de Sănătate pentru Mame şi Sugari), Centrul Iochebed Suceava și Primăriile Dolhasca, Horodniceni, Berchișești și Ostra marchează în perioada 1-7 august Săptămâna mondială a alăptării şi organizează campania cu sloganul “Informați părinții. Promovați alimentația la sân! Acum și pentru viitor!”

Țintele majore ale campaniei sunt profesioniștii din asistența medicală primară (medici de familie, moașe, asistente medicale generaliste, asistente medicale comunitare, consilieri pentru alăptare, voluntari), cei care se ocupă de sănătatea copiilor până la împlinirea vârstei de 24 luni, gravide sau femei care alăptează, precum și părinții acestora.

 

Săptămâna mondială a alimentației la sân este celebrată în fiecare an în peste 120 de ţări, deoarece alăptarea este una dintre cele mai eficiente modalități de a oferi copiilor cel mai bun început în viață.

 

Alăptarea este o soluție universală care oferă tuturor un start corect și șanse egale în viață.

 

Alăptarea exclusivă – hrănirea sugarilor nu numai cu lapte matern în primele șase luni de viață – ajută copiii să crească, prevenind subnutriția, promovând dezvoltarea creierului și reducând riscul supraponderabilității la copii.

 

Alăptarea este, de asemenea, primul vaccin al nou-născutului, oferind anticorpi vitali și o stimulare a imunității.

 

La nivel global, numai aproximativ 2 din 5 nou-născuți sunt puși la sân în decurs de o oră de la naștere și numai 40% dintre copiii sub 6 luni sunt alăptați exclusiv.

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza