full screen background image

Spitalul Județean Suceava se va transforma în Spital Clinic

Președintele Consiliul Județean Suceava GHEORGHE FLUTUR, prorectorul USV MIHAI DIMIAN și managerul Spitalului Județean ALEXANDRU CALANCEA au semnat un protocol de colaborare, pentru derularea de noi proiecte.

Principalul parteneriat va fi realizat între spital și Facultatea de Medicină, astfel încât unitatea medicală să devină Spital Clinic.

DIMIAN și CALANCEA și-au exprimat speranța unei colaborări fructuoase, având în vedere experianța medicilor care îi pregătesc pe studenți, precum și dotarea materială adecvată asigurată de Universitate.

La rândul său, FLUTUR a precizat că, în ultimii ani, Consiliul Județean Suceava a realizat investiții de peste 80 milioane euro la Spitalul Județean, care vor fi continuate în același ritm.

 

 

 

PE ACEEAȘI TEMĂ: 

Noi investiții de 13 milioane euro la Spitalul Județean Suceava

 

DĂ-NE FOLLOW PE INSTA!

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.