full screen background image

Despre schimbări sociale, culturale și sanitare, la Dis de Dimineață

Pandemia coronavirusului – care ne va da bătăi de cap o bună bucată de timp de acum înainte – a scos la iveală problemele grave cu care se confruntă societatea în general, nu numai cea românească. Nu e vorba numai de lipsurile și neregulile din domeniul sanitar, ci și din mediile politic, administrativ, social și chiar cultural. Am stat de vorbă pe această temă cu prorectorul Universității Suceava, ȘTEFAN PURICI, pe care l-am întrebat cum se raportează un istoric la un eveniment de un asemenea impact, care, în general, apare o dată la un secol.

               În epoca tehnologiei și a informațiilor de tot felul, pe lângă știrile oficiale puse la dispoziție de autorități s-au propagat și multe fake – news – uri, în special pe rețelele de socializare. L-am întrebat pe ȘTEFAN PURICI cum a receptat întreaga situație, într-o perioadă în care cu toții a trebuit să stăm în case, pentru a ne proteja sănătatea.

În fine, lupta cu coronavirusul a mai evidențiat o realitate, de această dată din domeniul didactic – necesitatea dezvoltării competențelor digitale în special pentru profesori, pentru că studenții sunt în mare parte familiarizați cu tehnologia. Aici prorectorul ȘTEFAN PURICI ne-a dat dreptate, dar numai parțial, haideți să auzim răspunsul.                               

Interesante opiniile prorectorului USV ȘTEFAN PURICI, concluzia noastră ar fi că asemenea pandemii scot în evidență nu numai lipsurile și greutățile din societate, ci și realități pe care altfel le-am sesiza mai greu: solidaritatea umană, spiritul de întrajutorare, empatia și pofta de viață, în general.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza