full screen background image

Focuri de armă pentru prinderea unui contrabandist de țigări

În data de 31.08.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Vicovu de Sus au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

 

 

Astfel, în jurul orei 14.30, ei au observat pe direcția localității Vicovu de Sus trei persoane care transportau mai multe colete voluminoase către interiorul țării.

 

 

Polițiștii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și  s-au îndreptat spre teritoriul statului vecin.

 

 

Drept urmare, polițiștii de frontieră au tras 5 focuri de avertisment în plan vertical, reușindu-se reținerea cetățeanul ucrainean Gheorghe F., în vârstă de 34 ani.

 

 

Imediat, au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar în urma verificării zonei, polițiștii de frontieră au descoperit  mai multe colete cu țigări, motiv pentru care acestea, împreună cu cetățeanul ucrainean, au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

 

 

În urma inventarierii a rezultat cantitatea  de 2.990 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 35.000 lei.

 

 

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării iar cetățeanul ucrainean este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza