full screen background image

Incendii la Dolhasca și Rădăuți

Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dolhasca au intervenit cu 3 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Mariei B., din satul Poiana, oraşul Dolhasca.

 

incendiu4

La sosirea echipajelor, ardea acoperişul casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la anexele gospodăreşti.

 

 

Au ars acoperişul casei, construit din lemn, cu învelitoare din azbociment, pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, tâmplărie, obiecte de mobilier, materiale textile, bunuri casnice şi documente personale.

 

 

 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la o lumânare, lăsată aprinsă şi nesupravegheată.

 

 

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit cu 3 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Paulinei C., din municipiul Rădăuţi.

 

 

La sosirea echipajelor, ardeau cu flacără acoperişul comun al unei anexe şi al bucătăriei de vară, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la două gospodării învecinate.

 

 

Au ars acoperişul anexelor, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi, şi circa 5 metri cubi lemn de foc.

 

 

S-au degradat pereţii portanţi, obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn şi alte bunuri.

 

 

Pe timpul intervenţiei, au fost evacuate două persoane adulte şi patru copii (două fete şi doi băieţi) cu vârste de 1, 2, 6 şi 10 ani.

 

 

Proprietara şi cei patru copii, au primit îngrijiri medicale din partea echipajului pompierilor paramedici SMURD, deoarece au suferit atac de panică.

 

 

Cei cinci au fost transportaţi la Centrul de Primire Urgenţe Rădăuţi pentru investigaţii suplimentare.

 

 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

 

 

Pompierii militari au salvat casa de locuit şi cele două locuinţe aflate în imediata apropiere.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza