full screen background image

Serviciul Permise Auto Suceava nu poate funcționa decât cu cei 4 angajați acuzați de corupție în dosarul DNA

Cei 4 angajați ai Serviciul Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava cercetați penal pentru mită în dosarul DNA își vor continua activitatea deoarece nu există altă soluție de acoperire cu personal.

 

Șeful Serviciului, subcomisarul ALEXANDRU DUȚUC, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că s-au încercat mai multe variante – printre care și detașarea din țară a unor colegi – “dar aceste măsuri pot fi aplicate pe termen scurt”.

El a spus că readucerea în activitate a colegilor inculpați a permis examinarea a peste 900 candidați.

Prezent la conferința de presă, prefectul județului Suceava IULIAN CIMPOEȘU a spus că a făcut demersuri la București, dar criza de personal din sistem impune modificarea legislației actuale.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.