full screen background image

USV, grad de încredere ridicat

În ședința Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), care s-a desfășurat, ieri, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a primit calificativul  grad de încredere ridicat,  care reprezintă cea mai înaltă recunoaștere acordată unei universități din România, pentru o perioadă de 5 ani.

Acest rezultat vine ca urmare a vizitei pe care comisia de evaluare a ARACIS, formată din 20 de evaluatori (incluzând 2 studenți și un evaluator extern – prof. Milan Pol de la Universitatea Masaryk, Cehia) a efectuat-o la Suceava în perioada 26 – 29 martie.

 

Evaluatorii au avut întâlniri cu reprezentanții conducerii universității și ai facultăților, cu cadre didactice și studenți, cu absolvenți și angajatori, au vizitat baza materială și au asistat la activități didactice.

 

De asemenea, toate programele de studiu evaluate în cadrul vizitei au primit calificativul maxim,  Încredere.

 

În plus, la programul Educație fizică și sportivă, capacitatea de școlarizare a crescut la 90 de locuri, față de 75 la momentul evaluării, iar programul de masterat Drept penal și criminalistică, organizat de Facultatea de Drept și Științe Administrative a fost încadrat în domeniul Drept.

 

USV a mai fost evaluată de două ori de ARACIS, în 2008 și 2013, când a primit același calificativ.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza